Pagini

miercuri, 26 februarie 2014

Cu mine sau cu bona?

Astazi mergem la controlul de 2 ani, ca de obicei am emotii pentru proba de foc: proba cantarului. Vladut a avut 2500 grame si 47 cm cand s-a nascut (nascut la termen) si de acolo obsesia mea  cu cantarul si ca sa punem si cireasa pe tort e si foarte mofturos la mancare. Cred ca a fost o lectie (asta cu nemancatul) dar se pare ca tot nu am invatat-o. Tot mai vreau falcute, bucute si pliuri la picioruse. Am inteles ca n-o sa le primesc de la Vladut (n-a avut nici o cuta pe piele :(  ), dar macar de la fratiorul lui :) Sunt o visatoare.
 
La un an m-am intors la servici, pentru ca din pacate nu m-as fi descurcat financiar sa stau 2 ani cu el. Am apelat la serviciile unei bone si din ziua 1 am regrete si remuscari. Nu ma gandesc decat ca i-ar fi fost mult mai bine alaturi de mamica lui.
 
Nici nu am inceput bine serviciul ca l-am si gasit cu funduletul rosu si culmea in weekend, cu mine ii trecea, luni seara era iar rosu si am tinut-o tot asa (ii spuneam bonei in fiecare zi acelasi lucru  si  bona se jura ca il schimba si il spala des). E fata buna bona, la capitolul rabdare nu are egal, il iubeste mult si toata ziua se prosteste cu el. Singura buba e cea cu funduletul. Chiar imi place de ea (nu e foarte desteapta dar are o inima mare si baiatul meu se simte foarte bine cu ea) . Ar mai fi ceva, e cam dezordonata, nu prea e gospodina, dar am zis ca fac eu un sacrificiu si strang dupa ei cand vin de la servici pentru ca baiatul meu o place.
 
Ne-a fost foarte greu sa acceptam un strain in casa noastra, mai ales ca trebuia sa ii explic tot, de la cum sa curate dovleceii si sa scoata samburii din mar, pana la cum sa spele tetinele. Prima oara cand i-a facut mancare lui Vlad mi-a venit sa ma urc pe pereti. Ii pusese in piure marul cu cotor cu tot, cu seminte cu tot, legumele nu prea fierte, nu stiu nici acum cum mi-am pastrat calmul (si ii aratasem de vreo 3 ori cum se face, am zis na, o fi avand emotii). Dar pentru ca e fata buna si stiam ca are si o situatie dificila, am avut rabdare cu ea si am stat amandoua 3 luni acasa, am invatat-o tot ce ar trebui sa stie o bona. (mie imi place sa cred ca i-am facut un bine, ca o sa poata sa lucreze ca bona si la alte familii de acum in colo, ea probabil ma crede o nebuna, cu observatiile mele cu tot :))) ).
 
Pana si la capitolul observatii si atentionari am ajuns sa ne intelegem. La inceput am avut o cearta urata cu ea pe tema asta, nu intelegea de ce ii fac observatii zilnic, credea ca am ceva cu ea si se apucase sa tipe la mine (tot ea) ca daca nu imi place cum isi face treaba sa o schimb ca ea isi gaseste altceva. Nu am tipat o data la ea, m-am straduit sa ii explic totul, cand puteam sa iau o bona care stia deja toate lucrurile astea, insa de dragul ei am facut un efort. Mi-a parut rau ca nu a fost apreciat efortul meu si ca ea nu simte lucrurile astea, ci ca pentru majoritatea angajatilor ma vede sefa ei, in timp ce eu o vad ca o persoana care il iubeste si are grija de baiatul meu. I-am raspuns doar ca imi pare rau ca nu ne intelegem si ca daca ea asa considera ca e mai bine... Apoi tot eu am fost jenata de penibilul momentului cand m-a sunat sa isi ceara scuze pentru iesire. Nu ne-am mai certat de atunci.
 
Am luat-o a doua zi deoparte si I-am explicat ca eu fac acele observatii ca sa fiu eu multumita, o platesc si mi se pare normal ca daca vreau sa faca lucrurile intr-un anumit fel sa ii spun si am intrebat-o: tu daca ai fi fost in locul meu si nu ti-ar fi placut cum face bona cutare sau cutare nu i-ai fi spus? Apoi i-am spus ca eu am incredere in ea si ca observatiile nu au legatura cu persoana ei ci cu faptul ca sunt mama si vreau ca baiatul meu sa fie ingrijit asa cum consider eu: mama lui, ca e mai bine. I-am mai explicat ca daca o sa se supere de fiecare data cand ii spun ca mi-ar placea sa faca lucrurile altfel, nu o sa mearga pentru ca nu o sa fiu nici eu nici ea multumita. I-am spus, nu le lua ca pe niste observatii nu neaparat ai facut tu ceva gresit, pur si simplu eu vreau altfel. A parut ca a inteles si de atunci a respectat si indicatiile pe care i le lasam.
 
Acum de exemplu ii spunea lui Vladut asa :"mama nu te poate lua in brate ca plange bebe din burtica", atunci normal ca i-am spus ca nu vreau ca Vladut sa stie ca din cauza lui bebe eu nu mai pot face o gramada de activitati cu el,(activitati care lui ii fac placere) pentru ca atunci o sa fie gelos pe fratiorul lui. Ci o sa ii spunem ca acum e baiat mare, ca a crescut si mami nu mai poate sa il ridice sau ca pur si simplu nu imi da voie doctorul, fara sa il includa pe bebe.
 
Incepusem sa accept chiar si chestia asta cu funduletul rosu pentru ca vedeam ca il schimba si il spala si ma gandeam, "ma nu l-o putea spala ea mai bine, el si asa e sensibil". Toata lumea imi spunea ce norocoasa sant ca nu il cearta sau bate sau ca nu imi fura din casa. Mie nu mi se parea normal sa gandesc asa, nu e doar un fundulet rosu, e funduletul copilului meu si nu vreau sa aiba niciun discomfort. Eu sunt omul care gandeste "SE POATE" si nu merg pe premise ca se poate si mai rau sau capul plecat sabia nu-l taie. De ce sa merg pe idea ca se poate si mai rau cand eu sunt convinsa ca se poate si mai bine cu un minim efort.
 
In fine, am luat-o, am invatat-o, ne-am acceptat una pe cealalta, cand ce sa vezi: din cauza ca doctorul m-a consemnat la pat, a trebuit sa il chem pe tata sa stea cu noi pana nasc, pentru ca trebuia sa ma ajute cineva sa am grija de Vladut dupa ce pleaca bona (sotul meu lucraza pana tarziu). Si ghiciti ce: de cand e tata cu ea (cam de o luna) vladut nu a mai avut nici macar o data fundul rosu. Cam cum credeti ca ma simt? Ce concluzie ar trebui sa trag? Ca nu exista bunavointa?
 
Si cand ma gandesc la faptul ca maine poimanie o sa faca si fratiorul lui un an si o sa trebuiasca sa ii arunc iar in bratele altcuiva, mi se ineaca toate corabiile. Nu vreau sa imi abandonez copiii! Vreau sa fiu langa ei, sa fiu eu cea care ii alina si care are grija de ei, care ii invata sa faca la olita, sa vrbeasca, sa numere. Numai o minune ar putea face ca eu sa nu trebuiasca sa incep serviciul, sau sa lucrez de acasa, sa imi permit "luxul" de a-mi creste singura copiii.
 
Voi ce credeti? Cu mine sau cu bona? Daca ati putea ati sta cu copiii acasa?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu