Pagini

miercuri, 30 aprilie 2014

Ce biberon si tetina sunt cele mai potrivite pentru copilul tau?

Odata cu pregatirile pentru venirea unui nou membru al familiei, imi revin in minte intrebarile pe care le-am avut si la prima sarcina. Cateva dintre ele erau: Am nevoie de biberon si tetina chiar daca intentionez sa alaptez? Dar de sterilizator? Cum aleg biberonul si tetina potrivita pentru copilul meu?
In cele ce urmeaza o sa incerc sa raspund pe rand la fiecare din intrebarile prezentate.
Am nevoie de biberon si tetina chiar daca vreau sa alaptez?
Punctul meu de vedere este ca trebuie sa fim pregatiti pentru orice. Chiar daca intentionati sa alaptati, este foarte posibil sa aveti nevoie si de biberoane si tetine. Sa presupunem ca bebe are colici si plange mult, medicul va va recomanda un ceai sau o bautura calmanta, pentru care va va trebui un biberon.
In principiu pana la 6 luni bebe nu are nevoie de ceaiuri sau apa, este suficienta alaptarea, insa daca spre exemplu va face diaree va trebui sa ii dati lichide multe, saruri de rehidratare si ceai de menta sau apa de orez (ce va recomanda medicul), asadar e bine sa aveti 2 biberoane in casa (ca sa nu alergati noaptea in situatii de criza dupa biberoane prin farmacii non stop).
2 sunt suficiente pentru inceput, daca luati mai multe s-ar putea sa nu le folositi.
Am nevoie de sterilizator?
Pai daca alaptati nu aveti nevoie, pentru rarele momente in care bebe va bea ceaiuri sau alte lichide, puteti sa le fierbeti (cam 30 de minute ) intr-o oala cu apa multa. Un sterilizator poate fi destul de costisitor, asa ca nu recomand sa il achizitionati decat cand stiti sigur ca aveti nevoie de unul. Nu sunt recomandate cele pentru cuptorul cu microunde si aveti grija daca il cumparati sa se potriveasca cu biberoanele (unele sunt create special pentru anumite tipuri de biberoane). Cele de la Primii pasi sunt cele mai accesibile ca pret.
Cum aleg biberonul si tetina potrivita pentru copilul meu?

Daca la alegerea materialului din care sunt confectionate nu am avut niciun dubiu de la inceput: biberonul din sticla si tetina din silicon, la capitolul forma si marime mi-a fost greu sa aleg deoarece oferta este foarte variata.

Am ales un biberon din sticla in locul celui de plastic. De ce?, Chiar daca pe majoritatea biberoaelor din plastic srie ca nu contin BPA, sau chiar daca specialistii considera ca cele care contin BPA nu sunt periculoase  (cantitatea dintr-un biberon fiind mai mica), in ziua de azi nu mai stii ce e marketing si ce e adevar. In plus biberonul din plastic se zgarie imediat prin frecarea cu spalatorul si va trebui schimbat frecvent deoarece in crapaturi/zgarieturi se aduna microbi si bacterii. Biberoanele de sticla se spala mai bine si mai usor, iar murdaria este foarte usor vizibila pe cele de sticla. Initial nu se pune problema spargerii biberonului, deoarece bebe o sa tina singur sticla mult mai tarziu (in jur de5-6 luni), apoi daca ii dati sa manance in patut sau tarc si daca scapa biberonul, acesta nu se va sparge (baietelul meu nu a spart niciunul si are 2 ani si 2 luni). Singurul avantaj al biberonului de plastic pe care l-am putut gasi eu este ca bebe va tine biberonul singur mai repede pentru ca materialul e usor si nu ii vor obosi manutele.

Pentru inceput vom avea nevoie doar de biberoane mici, deoarece bebe va manca/ bea putin, cele mari fiind incommode si la prepararea laptelui sau ceaiului (daca biberonul e prea mare nu se va omogeniza/amesteca bine).

Evitati biberoanele cu forme artistice sau neobisnuite, s-ar putea sa nu incapa in sterilizator, alegeti in schimb biberoane cu forma cat mai comuna, simpla. Biberonul va fi aceeasi marca cu tetina, altfel nu se vor potrivi.

Sa trecem la tetina. Am ales-o pe cea din silicon tot din motive de igiena: murdaria se observa mai usor, la fel si zgarieturile, si mi s-a parut si ca se spala mai usor decat cea din cauciuc si ca materialul este mai placut la atingere. Tetinele din cauciuc se uzeaza mult mai repede decat cele de silicon (vezi si  care sun diferentele intre tetinele din latex si silicon de pe siteul nuk). Chiar daca latexul este un material natural, iar siliconul unul sintetic, de data aceasta am optat pentru silicon in detrimental cauciucului.

Cat priveste forma, eu am optat pentru tetinele cu forma ortodontica, in locul celor care imita forma sfarcului, sau altele. De ce? Pentru ca bebelusul meu a mancat mult mai bine cu ea si se presupune ca nu stramba dintii. Cumparasem initial un biberon Avent si unul Nuk si am observat ca atunci cand foloseam tetina avent bebe se ineca, laptele ii curgea pe langa gurita, trebuia sa suga cumva cu gurita purin deschisa, nu manc tot, in schimb cu tetina ortodontica de la Nuk nu am avut aceasta problema a mancat bine cu ea de la inceput, deci practic el si-a ales singur tetina. Nu spun ca cele de la Nuk sunt singurele cu forma ortodontica, dar eu doar pe astea le-am incercat si vi le pot recomanda. Gasiti explicatia si imaginile aici.

Majoritatea tetinelor au marimi diferite. Dimensiunea tetinei in functie de varsta bebelusului si marimea orificiului tetinei, in functie de lichidul pe care doriti sa i-l dati (pentru apa si ceai orificiu mic, pentru lapte orificiu intermediar si pentru lichide mai groase orificiu mare). Unele tetine au mai multe orificii.

Exista de asemenea tetine cu sisteme anti colici, adica au un orificiu mic care permite intrarea aerului in biberon fara ca sugarul sa fie nevoit sa dea drumul tetinei, astfel ca va inghiti mai putin aer.

Nu uitati sa schimbati tetinele la 1-2 luni, sau mai repede daca observati ca s-au deteriorat (zgarieturi sau daca cele din cauciuc devin lipicioase)

Suzeta as fi ales-o din silicon si ortodontica, din aceleasi motive ca la tetina, insa la noi nu a fost cazul deoarece nu am folosit-o deloc.

De semenea, e bine sa incercati sa renuntati la tetina si suzeta cat mai repede, (cand bebe a invatat sa bea din cana, sau cu paiul) deoarece pot aparea cariile de tetina, despre care am vorbit aici.

Dupa toate astea trebuie totusi sa subliniez ca biberonul si tetina cele mai potrivite sunt cele pe care le prefera bebe, cu care papa el cel mai bine, ascultati-l!

Spre exemplu, Radu (al doilea baietel) a refuzat tetinele nuck, el a preferat tetinele rotunde (noi avem de la chico, dar cred ca i-ar fi placut oricare altele rotunde), pana la urma cel mai important e sa ii placa si lui bebe :). 

Cam atat la capitolul tetne si biberoane, sper ca informatiile sa va fie fost de folos.

marți, 29 aprilie 2014

Giardia, atentie la animale!

Animalele sunt tare dragalase, baietelului meu ii plac foarte mult, un pic prea mult as putea spune, pentru ca de multe ori nu se rezuma la mangaiatul lor, ci le da si cate un pupic cand nu suntem atenti. Totusi, nu trebuie sa  uitam ca ele, oricat de dragalase ar fi, sunt purtatoare a multor paraziti, bacterii si microbi, printre care si Giardia.

Desi nu se vede cu ochiul liber (ci doar la microscop), Giardia face parte din caegoria parazitilor intestinali si se transmite prin contactul cu animale/persoane sau lucruri infectate. Chiar daca face parte din categoria de "boli ale mainilor murdare", infectia poate aparea chiar daca respectati cu rigurozitate regulile de igiena, deoarece bebe va trece de la steril la linsul pe jos, in momentul in care va incepe sa mearga in patru labe. Restrangerea/ limitarea zonei de plimbare a lui bebe nu este o solutie deoarece el are nevoie sa exploreze pentru a-si dezvolta capacitatile motorii si neurologice, pentru a castiga incredere in sine si totodata un grad minim de independenta. In plus asa se face si imunizarea.
 
Pediatrii ne vor explica, cu siguranta ca au contactat boala pentru ca nu au fost spalati pe maini ininte de masa, nu trebuie sa ne fie rusine, dar nici nu are rost sa ne apucam sa le explicam ritualul nostru de igienizare zilnica, pana la urma e datoria lor sa ne atentioneze.
 
Uneori, cauza infectiei cu Giardia poate aparea tocmai urmare unei igiene prea stricte datorita lipsei de colonizare a intestinului cu bacterii positive, sau in urma unui tratament cu antibiotice, din acelasi motiv. Organismul este mai sensibil in lipsa existentei unei flore intestinale echilibrate, iar asta inseamna ca este mai mult loc pentru praziti si bacterii daunatoare, care se pot inmulti nestingherite.
 
Copilul se poate juca in iarba in care in prealabil au stat caini si sa existe deci urme de excremente de caini, apoi, fara sa iti dai seama duce manuta la nas sau la gurita, sau se joaca cu jucaria unui copil care are giardia, o baga in gurita, scenarii sunt multe.
 
Asadar, cauzele infectarii pot fi: igiena precara, lipsa colonizarii cu bacterii bebefice a intestinului si contactul cu animale/persoane/obiecte contaminate.
 
Initial, copilul va prezenta o alternare de scaune solide si scaune moi sau apoase de culoare deschisa, astfel ca putem crede ca e ceva alimentar, insa dupa cateva zile debutul bolii va fi brusc si destul de agresiv: varsaturi in jet, dupa care va aparea o diaree severa cu scaune apoase si decolorate (galbene), stari de greata, apatie. Dureri de burtica, balonare, prezenta de mucus si/sau sange in scaun, stagnarea cresterii in greutate, pericol de deshidratare.
 
Nu toti copiii infectati prezinta simptome, cu alte cuvinte nu toti copiii infectati se imbolnavesc, ci doar cei sensibili. Unii copii traiesc ani de zile cu infectii cu giardia fara sa ii deranjeze, insa ei pot contamina alti copii. Daca nu exista simptome, medicul va lua decizia de tratament in functie de riscul existent de a transmite infectia. Teoretic, nu este necesar tratamentul unei infectii care nu produce simptome.
 
De asemenea, toti membrii familiei vor fi testati pentru giardia si nu se va administra tratament decat persoanelor ale caror analize sunt pozitive.
 
E posbil ca examenul coproparazitologic sa iasa normal insa exista o alta analiza, cu ajutorul careia poate fi depistata infectia: antigen giardia.
 
Ce face acest parazit? Se instaleaza pe mucoasa intestinului, unde se hraneste cu substantele nutritive ce ar trebui sa ajunga la copil, din aceasta cauza poate aparea malabsorbtia si stagnarea cresterii in greutate. Deteriorarea si iritarea mucoasei conduce la aparitia mucusului sau sangelui in scaun.
 
Diagnosticul se pune in urma rezultatelor analizelor de scaun, iar starea de sanatate se amelioreaza semnificativ incepand cu prima zi de tratament.
 
Reamintesc faptul ca parazitul, fiind un microorganism, nu este vizibil cu ochiul liber in scaunul copilului.
 
Din pacate tratamentul pentru giardia este destul de toxic si avem 2 optiuni: medicamentos (ex: furazolidon) sau homeopat (in cazul celui de-al doilea, trebuie sa stiti ca tratamentul dureaza mult si in mai multe cure, iar rezultatul nu e 100% garantat, inregistrandu-se frecvent reveniri ale bolii). Ca adjuvant, pe langa tratament puteti incerca: usturoiul si semintele de dovleac, lichide multe si saruri de rehidratare, iar dupa tratament administrarea de probiotice. In cazul in care optati pentru tratamentul medicamentos nu e nevoie sa excludeti laptele sau zaharul din alimentatia copilului, sau de orice alt regim, in afara celui pentru diaree (supa de morcovi, micilagiu de orez, banane coapte etc). E important sa nu administram tratamente dupa ureche, ci doar la recomandarea medicului pediatru.
 
O reinfectie indica doua posibilitati: ori tratamentul nu a fost eficient, ori exista o sursa cu care copilul vine inca in contact (animale/persoane contaminate).
 
Atunci cand avem un diagnostic de giardia, este de datoria noastra sa incercam sa evitam contaminarea altor copii, printr-o supraveghere atenta (sa nu pupe alti copii, sa nu foloseasca aceleasi jucarii etc) 
 
Sanatate multa!
 
 
 

Cateodata ne educam impreuna!

Sunt om, mi se intampla sa ridic tonul la Vladut (mai ales ca sunt gravida si imi sare mustarul una doua), apoi evident imi pare rau.
 
Fac foarte multe lucruri subliniate ca negative in cartile de parenting, fara sa ma gandesc, de cele mai multe ori din impuls sau pur si simpu pentru ca asa simt eu. Nu am reusit niciodata sa ma ghidez dupa carti. Cu msura, toate astea mi se par lucruri normale. Dar cine defineste normalul? Din acest gen de, sa le spunem greseli, putem invata impreuna: copii si parinti deopotriva. Eu am invatat o letie valoroasa de la baietelul meu de 2 ani.
 
De regula, cand am de a face cu crizele de personalitate ale baietelului meu, astept pana se calmeaza, ii explic de ce nu se poate una sau alta, de ce nu are voie, apoi il intreb asa:
 
- Mami, tie iti place sa tipi si sa plangi? Iti place cand mami tipa la tine?
 
 El raspunde:
- Nu.
 
Apoi ii spun:
- Vezi, e urat si e la fel de urat si cand tipi si plangi tu, iti place sa ne suparam amandoi?
- Nu
- Iti pare rau?
- Da.
- Mai faci?
 
El:
- Nu mai faci.
 
Dupa dialogul moralizator vine si imi da un pupic pe obraz, dupa care toata lumea e fericita.
 
Acum vreo trei zile in timp ce il certam el s-a uitat la mine si mi-a spus:
 
- Mami, nuuu!
 
Eu il intreb:
- Ce nu?
 
El:
- Mami, nu tipa, urat.
 
Si uite asa m-a lasat cu gura cascata si holbandu-ma la el. "Na", ma gadeam, "asa iti trebuie, are dreptate copilul" si mi-a trecut si suparare si tot, dar i-am raspuns si eu:
 
- Dar ce ai facut tu e frumos? E urat si sa nu o asculti pe mami, te rog nu mai face.
 
Ziua urmatoare mi-a spus: "mami nu asa, e urat!", tot cand ma enervasem ca nu ma asculta si uite asa o tine de cateva zile la rand si nu ma mai pot supara pe el.
 
M-am tot gandit daca eu i-am spus mamei vreodata ca e urat cand tipa la mine/ma batea, sau ca nu imi place, dar nu imi amintesc sa ii fi spus, nici nu mi-a trecut prin cap sa ii spun asa ceva, desi puteam, nu m-ar fi oprit nimic. Mi-am dat seama ca de fapt eu nu constientizam ca puteam sa fac lucrul asta, ca am dreptul sa vorbesc si uite aici se vede diferenta dintre generatii.
 
Mi s-a umplut inima de bucurie ca Vladut constientizeaza ca are o voce proprie si si-o poate exprima, ca stie ca e capabil sa schimbe lucrurile si mai mult decat atat, stie cum sa o faca si are numai 2 ani si 2 luni, ca nu i-am suprimat aceasta voce, cu care se exprima deocamdata primitiv, dar atat de frumos!
 
Atmosfera e mult mai placuta de cand cu incidentul, mi-am invatat lectia si a invatat-o si el pe a lui, ma bucur ca simte ca este auzit si ascultat! :)
 
Momente ca acesta ma fac sa cred ca nu trebuie sa respectam retete de parenting din carti, ca nu exista retete pentru un copil reusit, scena mi s-a parut ca reprezinta educatia in forma ei cea mai pura si naturala, nu avem nevoie de carti, tot ce avem nevoie este sa ne deschidem ochii, urechile si inimile si sa le indreptam catre copiii nostril, ei ne vor arata cum!
 

vineri, 25 aprilie 2014

Poveste trista si regrete in parcare

Au trecut si sarbatorile, sper ca ati avut parte de momente speciale alaturi de persoanele dragi voua, s-au terminat si vacana, prajiturile si vizitele, am revnit la programul normal (nu ca as reusi sa respect unul, dar sunt perseverenta si sper sa ma perfectionez la capitol asta) si iata-ma cu o poveste emotionanta pe care as vrea sa o impart cu voi.
 
Ieri seara, in jur de ora 21, in timp ce puneam cumparaturile in masina, o mamica ce impingea un carucior ne tot dadea tarcoale. Era agitata, facea miscari de dute - vino scurte si repezi, ca si cum ar fi facut eforturi sa nu il trezeasca pe bebe, puiul ei dormea atat de frumos si parea chiar mai mare decat Vladut, in timp ce al meu dadea sa sara mereu din caruciorul de cumparaturi direct in cap. Nici nu am apucat sa imi diger bine  gandurile ca o aud soptindu-i ceva sotului meu. Misterul era pe cale sa se limpezeasca. L-am intrebat ce vroia si mi-a raspuns ca cersea.

Gandurile mele legate de linistea copilului care dormea adanc in carucior s-au naruit, privirea mi s-a incetosat brusc, iar cateva noduri au inceput sa mi se inghesuie in gat. Am urmarit-o cu privirea, nu parea ca mai facuse asta pentru ca nu se pricepea deloc, ii era rusine si pentru o clipa am avut senzatia ca plangea. Se plimba ezitant in jurul oamenilor care incarcau masinile, parca pentru a-si face curaj, apoi, dupa ce ii aborda pleca la fel de repede stergandu-se la ochi. Cu o mana mai strangea cosurile pentru cei 50 de bani, insa in tot acest timp nu a dat drumul caruciorului in care dormea copilul nicio secunda. Daca juca teatru inseamna ca era o actrita desavarsita.

Era imbracata bine, insa disperarea pe care am vazut-o in ochii si comportamentul ei m-a facut sa ma gandesc toata noaptea la povestea ei. Oare ce i s-o fi intamplat? Cat de grava era situatia ca sa stea noaptea cu copilul in parcare. Daca ar fi fost cersetoare profesionista ar fi lucrat la program, nu ar fi stat pana noaptea si ar fi avut metode mai eficiente de abordare si convingere. Poate sotul ei e bolnav, poate si-au pierdut casa, poate, poate... Oare de ce nu lasa ziua copilul la gradinita si sa lucreze, chiar si pe salariul minim pe economie, sau poate o face, dar situatia e asa de disperata incat nu are de ales.
 
Ce sarbatori o fi avut micutul din carucior?
 
Toata noaptea m-am intrebat cum as putea sa o ajut. Cum as putea sa il ajut pe copilul ei? De ce nu m-am dus la ea sa ii ascult povestea? De ce nu mi-a trecut prin cap in momentul respectiv sa merg sa vorbesc cu ea? Ce o fi fost in capul meu? Regret nespus de mult!

Sotul meu nu i-a dat nimic, e impotriva cersetoriei si convins ca sunt naiva si multi profita din cauza asta. Eu consider ca si daca am fost pacalita de multe ori, daca am reusit sa ajut macar un on cinstit atunci a meritat efortul. Oricum sunt constienta ca banii mei nu ar fi ajutat-o decat pe moment, de aceea ma tot intrebam ce as putea sa fac sa o ajut pe termen lung.

Ce ar fi trebuit sa fac? Sa anunt politia sa verifice si sa ii ia copilul? Sa il dea in plasament? Nu as face asta niciodata si eu sunt mama, nu as putea sa imi dau copilul, in plus in Romania copiii dati in plasament sunt abuzati frecvent iar la 18 ani ajung pe strazi, ai nimanui.

Ma gandeam ca mi se putea intampla si mie oricand, moare sotul, banca imi ia casa (nu imi permit sa platesc singura rata), daca Doamne fereste m-ar da afara dupa ce m-as intoarce la servici ce as face? Cum m-as descurca? Mi-as cauta altceva, desigur, m-as muta intr-o garsoniera cu chirie si as ramane singura cu 2 copii. Du-i si ia-i de la cresa si respectiv gradinita si cu inca un gram de ghinion reteta-i gata: nu m-as mai putea descurca singura si as ajunge in situatia ei. Mai mult ca sigur ca la cersit nu m-as descurca.

Regret, regret, regret atat de mult ca nu m-am dus la ea sa ii ascult povestea, poate cine stie, impreuna cu voi as fi putut sa o ajut, sau  sa o indrum spre vreo asociatie care poate face asta. Sa fi dat dovada de omenie si nu de egoism? De ce nu mi-am ascultat inima? Mereu o fac.

De fiecare data cand o sa merg la Cora Lujerului o sa o caut cu privirea, in parcare, pe mama care puteam fi eu, sau tu! Sper sa o gasesc, sa mai primesc o sansa! Sunt vinovata de indiferenta, ma simt mica si rea!
 
Desigur, donez si sustin anumite asociatii si proiecte caritabile (atat cat pot) dar e cu totul altceva cand poti actiona chiar tu, sunt rare momentele in care simti ca ai fi putut schimba ceva.

Pana o voi reintalni ,pe ea sau pe altcineva asemenea ei, o sa ma interesez cum e mai bine sa procedez, ce as putea sa fac in asemenea situatii, unde sa o trimit, cum sa o ajut, daca aveti idei, va rog nu ezitati sa imi dati si mie un pont.

joi, 17 aprilie 2014

Viena - o destinatie mereu potrivita pentru familiile cu copii

Viena va ramane mereu in sufletul meu. Un oras micut dar atat de frumos, prietenos si artistic, incat nu numai ca m-as intoarce acolo oricand, cu drag, ci chiar as locui acolo. De fiecare data cand vizitez locuri noi imi place sa le iau pulsul, sa simt oamenii si stilul lor de viata, sa ma las imbatata de miresmele locale si ametita de forfota si agitatia din zonele aglomerate. La finalul fiecarei vacante imi pun mereu aceeasi intrebare: mi s-ar potrivi locul asta? As putea trai aici?

Ei bine, raspunsul meu pentru Viena este DA. Daca nu ati vizitat acest oras inca, va sfatuiesc sa o faceti si nu veti regreta. Este o destinatie urbana mai mult decat potrivita si pentru familiile cu copii si pentru o vacanta romantica in doi, insa nu as da acolo o petrecere a burlacilor (nu e locul potrivit pentru distractie, pentru asta avem Praga :) )

Avantajele pentru familiile cu copii ar fi urmatoarele:

1. Preturi accesibile la alimente si mancare foarte buna, puteti intra in orice bistro sau restaurant cu incredere, veti fi intampinati de un personal cu maniere deosebite si mancare gustoasa.
 
2. Este aproape, deci puteti merge atat cu masina cat si cu trenul.
 
3. Ofera o gama larga de activitati pentru copii: Gradina Zoologica este extraordinara, Muzeul Palat Schonbrunn include si un muzeu pentru copii unde acestia se pot juca si pot fi imbracati in diferite personaje, tot aici veti gasi si expozitia de calesti imperiale si niste gradini superbe unde puteti asista la apfelstrudel show, palatal lui Sissi (Hofburg, unde ii veti putea admira obiectele personale, descoperi stilul ei de viata si savura in acelasi timp povestea intriganta si trista a imparatesei), exista si un acvariu si sa nu uitam de parcul de distractii Prater (incercati sa nu va cazati in zona parcului de distractii sau sa va plimbati pe acolo noaptea, e singura zona care mi s-a parut periculoasa din Viena), mai avem si Haus der Musik, un muzeu putin altfel al muzicii, unde veti descoperi o simulare a zgomotelor pe care bebe le aude in burtica, multe jocuri interesante si veti putea chiar incerca rolul de dirijor.
 
4. O gama larga de activitati pentru o zi romantica perfecta: puteti incepe prin vizitarea expozitiei de fluturi (smeterling haus), apoi cu muzeul Albertina (o colectie privata de tablouri originale Picaso, ocazional si alti artisti precum Monet, Durer, Rubens, Michelangelo), un pranz romantic, cele 2 palate amintite mai sus, un spectacol la renumita opera din Viena (e un must) si pentru final recomand o cina sau un strudel cu mere in Donauturm (un restaurant la inaltime, in varful unui turn de observatie, respaurantul se invarte foarte, incet incat veti observa doar ca s-a schimbat privelistea in timp ce mancati)
 
Orasul e plin de alte muzee (precum cel de istorie, de stiinte naturale, muzeul de tehnologie etc) iar seara strazile pietonale centrale se umplu de artisti care fac demonstratii: muzica si dansuri aborigene, muzica clasica, animatori costumati etc. Majoritatea bistrourilor sunt intime si placute, oameni foarte politicosi. Un oras preponderent cultural si civilizat.
 
In apropierea orasului exista si un outlet Parndorf unde puteti gasi reduceri substantiale la haine si parfumuri renumite (din Viena puteti ajunge cu un autobuz care va lasa chiar in parcarea outletului ).
 
Targul de Craciun din Viena e si el spectaculos si din pacate biletele la concertul de anul nou sunt aproape imposibil de obtinut deoarece se vand pe baza de tombola, datorita numarului exorbitant de solicitari.
 
Preturile la hoteluri sunt accesibile, iar conditiile mult mai bune decat in alte orase (precum Barcelona, sau Paris), in plus orasul e foarte mic si nu aveti de ce sa va cazati in centru.
 
Nu am ce sa va spun mai mult, trebuie sa vedeti cu ochii vostri.
 
Sursa fotografiei.

marți, 15 aprilie 2014

La ce varsta introducem perna in timpul somnului?

Pe la un an si jumatate, cand a inceput sa se catere la noi in pat, Vladut a facut cunostinta cu perna si am observant ca ii place. Ii dadeam perna doar la somnul de dupa-amiaza pentru ca stiam ca exista riscul deformarii coloanei. Acum, de cand l-am mutat in patul mare i-am lasat fara sa imi dau seama perna si pe timpul noptii (cam de vreo 4-5 zile).
 
Cand  mi-am dat seama, m-am documentat si ma gandesc sa i-o scot macar pana la 3 ani, dar odata ce a gustat din fructul oprit nu stiu daca ne mai putem intoarce la vechiurile obiceiuri :(
 
La ce varsta introducem perna in timpul somnului?
 
Specialistii spun ca pana la varsta de 2 ani copiii nu au nevoie de perna. In plus, ei nu vor sti ce pierd daca nu le aratati, nu isi vor dori perna daca nu stiu ce este.
 
Chiar si dupa implinirea varstei de 2 ani, medicii recomanda somnul copiilor fara pernuta, daca acestia dorm bine fara ea, prin urmare nu ar trebui sa ne grabim cu utilizarea ei.
 
Un alt indiciu (in afara varstei)  dupa care ne putem ghida pentru alegerea momentului introducerii pernei este cel al perioadei cand se face mutarea din patul de bebelus in patul normal. Explicatia ar fi ca daca bebe e suficient de dezvoltat sa nu cada din pat, este suficient de dezvoltat si pentru a nu se sufoca in perna.
 
De ce suntem tentati sa folosim o pernuta pentru copilul nostru?  
 
Pentru ca ni se pare ca folosind-o, bebe va avea un somn mai odihnitor si confortabil, in plus, atunci cand e racit, folosirea pernei usureaza respiratia si previne infundarea nasului in timpul somnului. De cele mai multe ori parintii introduce perna, fara ca bebe sa isi fi manifestat dorinta de a o folosi.
 
Care sunt riscurile folosirii pernei la bebelusi si copiii mici?
 
Alegerea momentului in care incepem sa folosim pernuta este foarte importanta tocmai pentru ca pana la un anumit grad de dezvoltare, folosirea acesteia poate avea efecte negative asupra sanatatii copilului.
 
Un prim risc ar fi cel de sufocare in timpul somnului, insa acesta este inlaturat odata ce bebe poate sta in fund si se poate intoarce de pe o parte pe alta.
 
Cel de-al doilea risc, este posibilitatea modificarii posturii coloanei, fapt ce va fi observant cu usurinta (teoretic) de medicii pediatrii cu ocazia controalelor periodice.
 
De ce majoritatea seturilor de lenjerie pentru patut includ si perna?
 
Pe asta nu am inteles-o niciodata, de ce contin seturile de bebelusi perne si pilote, din moment ce folosirea lor incepe sa fie permisa in momentul mutarii copilului in pat normal? Prin urmare pilota nu o veti putea folosi niciodata deoarece va fi prea mica pentru un pat normal.
 
Ce nu inteleg defapt este de ce se permite productia de perne si pilote pentru bebelusi din moment ce sunt contraindicate de toti medicii pediatri? La fel si cu premergatoarele (mai putin cele de impins, fara scaunel/support pentru fundulet) si majoritatea port bebe-urilor, care sunt contraindicate de medicii ortopezi . Daca sunt asa daunatoare de ce se fabrica si se vand pe banda rulanta? Mai ales ca vorbim de sanatatea bebelusilor!
 
De cand sunt  mamica mi-au atras atentia o gramada de jucarii periculoase, sau scaunele de masa (cele accesibile ca pret se clatina numai cand pui mana pe ele, nu vreau sa stiu ce se intampla cu un copil care se mai si zbate in timpul mesei, cunosc un caz in care bebe s-a rasturnat cu tot cu scaun pe gresie in bucatarie si s-a lovit urat de tot la cap, stiti ca sunt totusi destul de inalte), se presupune ca mai ales produsele pentru bebelusi sunt facute dupa anumite standarde de siguranta si testate si atunci ma intreb cum de scrie pe aceste produse ca sunt conforme cu standardele de singuranta, cum se permite vanzarea lor daca nu sunt sigure pentru bebelusi?
 
Sursa fotografiei

luni, 14 aprilie 2014

Pocoyo si primele wall art-uri

Si pentru ca v-am povestit de masinuta spatiala nazdravana (tutitu), tin sa va informez ca Vladut a facut o noua descoperire, de data aceasta singurel: Pocoyo.
 
Mititel, vessel si inventiv, Pocoyo le prezinta prichindeilor, alaturi de prietenii sai elefantul si ratusca o multime de activitati imbogatite de ingredientul secret: imaginarul. Copiii pot descoperi o lume magica si atractiva, plina de aventuri.
 
Invatam imreuna: culorile, numerele, informatii despre mediul inconjurator (ieri Pocoyo ne-a invatat ca omida se transforma in fluture).
 
Ooooof, ce ne mai plac desenele.



In curand as vrea sa ii prezint acuarelele, nu stiu daca nu e prea mic, la capitolul markere "lavabile" ne-am descurcat binisor, au aparut primele desene pe pereti.

Aveti mai jos un avion (ignorati umbra daca se poate :)) .



Iar aici o masinuta.



Ultima nu a vrut sa imi spuna ce reprezinta :)

 
Iar pentru incheiere o provocare: voi stiti ce e in imaginea de mai jos? Va dau un indiciu: se mananca! Sunt e-urile copilariei noastre, asta pe langa guma turbo, sucul de "fructe" de la tec si jeleurile mov cu gust de strugure :))  Cum se numeste desertul din imagine ?  Tin sa mentionez ca se mai gaseste inca in magazine si inclusiv ambalajul e acelasi.


sâmbătă, 12 aprilie 2014

Top 3 defecte pe care Vladut le are de la mine :(

Nu stiu daca "defecte" e neaparat cuvantul potrivit, de fapt sunt sigura ca nu e, dar nu am gasit altul mai bun cu care sa il inlocuiesc. La pachet cu perpetuarea speciei vine si perpetuarea defectelor, spun asta pentru ca bagajul genetic cu care pornim la drum este burdusit atat de lucruri care ne vor face viata mai usoara, cat si de lucruri care pacra o ingreuneaza, lucruri care ne predispun la repetarea "greselilor" parintilor nostri si implicit, care ii predispun pe copiii nostri la repetarea greselilor noastre.
 
Am pus intre ghilimele cuvantul "greseli" pentru ca viata nu este un calcul mathematic, pentru mine nu exista greseli ci doar alegeri si rezultate. Nu de putine ori m-am surprins gandindu-ma inutil cum sa il ajut pe Vladut sa nu faca la fel ca mine sau cum sa il "corectez" sa nu fie ca mine, e o pierdere de timp. In schimb, o sa ii prezint si cultiv toate valorile pe care le cunosc si o sa il las pe el sa faca propriile alegeri cu valorile pe care le-a dobandit, iar daca va face aceleasi greseli ca si mine, vor fi altele noi, vor fi greselile lui (are si el dreptul sa gresasca), rezultatul propriilor actiuni, in fond suntem indivizi diferiti si trebuie sa isi traiasca viata, nu sa o traiesc eu in locul lui. O sa ii accord libertatea de care are nevoie.
 
Observandu-l pe Vladut mi-am dat seama ca face anumite lucruri exact asa cum faceam si eu cand eram mica. Majoritatea lucrurilor le-a invatat singur, de frica sa nu gresasca in fata mea, sau a altor persoane. Prima oara s-a ridicat in picioruse cand eram cu spatele, apoi se ridica doar cand ieseam  afara din camera, asta pana cand a capatat siguranta si a inceput sa "se dea mare" cu ce stie sa faca. La fel a facut si cu: primii pasi, urcatul si coboratul scarilor, saritul, lovitul mingei, recitatul poeziilor (le repeta in soapta, singur, pana cand se asigura ca le stie si abea apoi le spune, le invata singur, chiar daca are doar 2 ani).
 
Am facut si un mic experiment. Intr-o zi incercam sa il invat sa se dea jos din patut prin gaurica cu fermoar de la capat. Era ca un animalut care nu vroia sa iasa din cusca. Tati ii tot explica cum sa faca, dar el nimic, se apropia de iesire si apoi fugea in capatul celalalt. Tati insista. Mi-a venit o idee. I-am explicat lui tati ce credeam eu (ca nu vroia sa incerce prima oara in fata noastra ceva ce nu era sigur ca ii va reusi, iar tati insistand sa il ajute, nu facea altceva decat sa puna presiune, sa ridice miza) asa ca l-am rugat sa iasa putin din camera, apoi m-am uitat la Vladut si i-am spus: "Uite, mami isi pune mainile la ochi si nu mai vede nimic" si m-am prefacut ca imi acopar ochii, apoi am zis: "Nu mai vad nimic, Vlad esti acolo?". In mai putin de 30 de secunde Vladut a iesit din patut si dupa ce a reusit mi-a zis "Mami uite, a iesit prin gaurica". Apoi, m-a mai pus de cateva ori sa imi acopar ochii, dupa care au inceput si demonstratiile, l-am chemat si pe tati si a facut un adevarat spectacol si in fata lui. Toata ziua a intrat si a iesit prin gaurica, fericit nevoie mare.
 
Tin minte o intamplare de cand aveam 7 ani, m-am trezit intr-o dimineata devreme de tot, inainte sa se trezeasca toata lumea, special ca sa invat sa merg pe bicicleta, fara sa ma vada nimeni si fara "ajutorul" lui tata, care mie nu imi parea a ajutor ci a presiune. Imi amintesc foarte bine ca m-am chinuit sa iau bicicleta, nici nu stiu cum am reusit fara sa imi cada in cap, locul ei era undeva sus si nu ajungeam la ea decat daca ma ridicam pe varfuri. Daca inchid ochii si acum pot simti relaxarea si usurarea pe care am trait-o cand nu mai era tata in spatele meu, ma simteam libera si usoara, simteam ca pot face orice atunci cand nu sunt privita.
 
Si dintre toate defectele mele, tocmai pe asta a trebuit sa il dobandeasca si Vlad, tocmai pe cel din cauza caruia mi s-a parut ca am pierdut multe oportunitati in viata, tocmai pe singurul care m-a facut sa imi para viata mai grea decat este de fapt: lipsa de incredere in sine, sub presiunea privitorului. Am o gramada, de ce nu puteai si tu, Vladut, sa iti alegi altul in locul acestuia?
 
Asadar, iata topul celor mai regretate 3 defecte pe care le are de la mine:
 
1. Lipsa de incredere in sine, sub presiunea privitorului,
2. Tendinta initiala de a refuza orice i se propune (revine asupra deciziei, isa initial totul e NU),
3. Un tic enervant (isi racaie cu unghiutele degetele si isi face pielite pe marginile ungiilor, pe care apoi le smulge).
 
De la tati are nervisorii si spiritul critc "Nu asa mami, nu e bine", lucrurile trebuie sa fie asezate sau facute intr-un anumit fel ca sa fie el multumit, dar astea nu ma deranjaza pentru ca nu le are de la mine, ma simt oarecum vinovata pentru clasamentul Top 3.
 
In plus, nu am scapat nici eu complet de ele, cum as putea sa il ajut pe Vladut daca nici eu nu stiu cum sa fac asta?

vineri, 11 aprilie 2014

Alopecia seboreica sau androgeno-genetica

De data aceasta o sa scriu pentru noi femeile, despre un subiect nu demult foarte dureros pentru mine si probabil o problema pentru multe din noi. Cat de frustrant este sa umplem cada cu par? Sau sa avem hainele pline de fire de par? Sa incercam sa astupam "banutul" unde parul e mai rar, sau aproape inexistent si sa lasam par in urma noastra prin toata casa, ca Hansel si Gretel. Sau poate deschidem albumul cu poze si constatam cu amaraciune ca in liceu aveam de cel putin 3 ori mai mult par. E o afectiune cu impact foarte mare asupra psihicului (mai mare decat asupra fizicului din punctul meu de vedere), induce foarte mult stres si lipsa de inredere in sine.
 
1. Ce este alopecia seboreica ?
Alopecia seboreica sau androgeno-genetica, cum mai este numita, reprezinta caderea parului ca o consecinta a excesului de androgeni (hormoni masculini). Este cea mai frecventa dintre alopecii. Ea incepe la nivelul tamplelor si cununei, unde parul este mai subtire si este inlocuit in mod progresiv de catre puf. Acest tip de alopecie este mai frecventa in randul barbatilor insa exista si in randul femeilor. In cazul acestora din urma, evolutia nu este la fel de agresiva ca la barbati, neducand la chelie ci la o rarire excesiva a parului si acei mici "banuti" cu aspect neplacut.
 
2. Cum o recunoastem?
  • parul are tendinta de a se ingrasa foarte repede la o zi, maxim doua
    dupa ce a fost spalat,
  • cadere in exces (peste 100 de fire de par pe zi),
  • caderea parului debuteaza in jurul varstei de 18-22 ani,
  • rarirea in mod vizibil (evidenta) a parului in unele zone si aparitia pufului in zona tamplelor.
3. Cauzele aparitiei.
Sunt genetice, hormonale. Excesul de sebum se depoziteaza la radacina firului de par, ducand astfel la "sufocarea" acesteia.
 
4. Diagnostic
Se stabileste de catre medicul dermatolog.
 
5. Tratament
Nu exista un tratament 100% eficient pentru alopecia seboreica insa ii putem incetini sau stopa evolutia astfel:
  • folosim sampoane revitalizante fara balsam, sampoane ce stimuleaza circulatia sangelui, cum sunt cele pe baza de: urzica, aloe, cafea etc.
  • nu folosim balsam sau masti pentru hidratare, niciun produs ce favorizeaza ingrasarea scalpului (nici macar leacuri naturiste pe baza de ulei de ricin sau petrol dublu rafinat),
  • consumam cat mai multe alimente bogate in zinc (spre exemplu nucile, fisticul), nu este indicat sa luam suplimente alimentare de zinc daca nu avem un deficit de zinc care sa reiasa din analize (valabil si pentru alte vitamine),
  • hrana sanatoasa, cat mai multe fructe si legume crude,
  • nu lasam parul sa se ingrase, il spalam ori de cate ori este nevoie.
 
6. Uraaaa, am scapat!
Eram in clasa a XI-a cand a inceput sa imi cada parul, iar in primul an de facultate m-am surprins in oglinda incercand sa acopar zonele in care il aveam mai rar. Atunci am realizat ca am o problema. Am pus mana pe un album foto si am avut un soc vazand difrenta de volum.
 
Dermatologul mi-a pus diagnosticul si mi-a spus ca nu prea am ce sa fac. Mi-a recomandat totusi samponul Alpecin C1, pe baza de cafea si sulimente alimentare bogate in minerale si zinc.
 
Din acel moment a inceput agonia. Niciun produs nu functiona, nimic nu ma ajuta, parul cadea in acelasi ritm alarmant, in timp ce disperarea mea crestea. Incercasem asa:
  • mi-am spalat parul cu ceai de ceapa,
  • masti pe baza de ulei de ricin,
  • pana si petrol dublu rafinatmi-am pus pe cap,
  • Alpecin,
  • Nizoral,
  • Durcray,
  • masti, tratamente cosmetice si o multime de sampoane profesionale,
  • Revalid si alte suplimente alimentare,
  • am renuntat la vopseaua de par,
  • m-am tuns scurt.
Toate eforturile mele erau in zadar, cu cat incercam mai multe produse, cu atat eram mai stresata. 
 
Dupa ce l-am nascut pe Vladut mi-a trecut obsesia caderii parului, ma resemnasem si nu mi se mai parea asa important, aveam alte prioritati, renuntasem sa mai caut o solutie si implicit la ideea ca o voi gasi vreodata.
 
Acum 4 luni, am comandat intamplator, de la o cunostinta o crema de la Herbalife si un sampon pe baza de aloe tot de la ei. Auzisem de produsele lor de nutritie: shake-uri minune, suplimente alimentare si sucuri concentrate (nu le-am folosit niciodata, imi sunau prea miraculoase si nici nu le voi folosi, pentru ca prefer fructele si legumele unui pumn de pastile).
 
In fine, nu stiu ce m-a determinat sa cumpar samponul ala, insa am facut-o. Parul nu mi se mai ingrasa (pot sa il spal o data pe saptamana, insa eu o fac de 2 ori) si nu imi mai cade deloc! Il folosesc de vreo 4 luni, iar efectele s-au vazut imediat (cam de la a 5-a utilizare).
 
Crema nu mi s-a parut cine stie ce.
 
Nici acum nu imi vine sa cred ca dupa atatia ani (mai exact 8), am scapat de problema asta absolut intamplator.
 
Ma gandesc deja sa ma vopsesc din nou :)
 
 

miercuri, 9 aprilie 2014

Tranzitia in pat mare, singur in camera - episodul 1

Pe principiul socoteala de acasa nu seamana cu potriveala din targ, am aranjat camera bebeluslui, insa la recomandarea pediatrei i-am mutat patutul cu noi in camera iar cele 3 luni au devenit intre timp 2 ani.
 
Cum am reusit sa trag de timp 2 ani nu pot sa imi dau seama si cred ca despartirea asta o simtim mai mult noi decat el. Initial l-am pastrat in camera cu noi din comoditate, in special din cauza navetei de noapte pentru alaptat, sughitat, trezit, tulburari de somn etc. Vladut e pregatit, stiu asta de mult, dar cand imi propuneam sa il mut in camera lui ba mi se imbolnavea si se trezea din ora in ora, ba nu stiu ce se mai intamla, tot timpul era ceva si anulam operatiunea. Cred pana la urma ca noi nu eram pregatiti nu el.
 
Cu mine in pat nu a dormit, acum nici nu ii place, mai cere in pat, il iau si incepe sa se foiasca, nu adoarme, atunci ii explic: "Uite mami, vezi nu e bine cu mami si tati in pat, e mai bine la tine in patut, acolo ai loc mai mult si nu te deranjaza nimeni", apoi fac o pauza si il intreb: "Vrei sa te asez inapoi in patutul tau" si imi raspunde sec: "Da". Daca il las pe el sa simta ca alegerea a fost a lui, atunci e ok, nu protesteaza, e multumit ca poate face ce vrea el.
 
Si pana la urma care e varsta potrivita pentru a muta copilul singur in camera? si care varsta potrivita pentru a muta copilul din patut in pat normal?
 
Am citit o gramada de articole pe tema asta si spuneau ba ca la 3 luni ba ca de la inceput, ba ca nu e bine sa muti copilul inainte de 3 ani in pat normal. Adevarul e ca eu nu cred in retete universal valabile, metoda minune care se potriveste tuturor copiilor si parintilor. E important ca atat bebe, cat si parintii sa fie pregatiti si odata ce a inceput tranztia, sa nu se revina la vechiurile obiceiuri.
 
Cat despre varsta la care copiii sunt pregatiti si durata de timp care le trebuie adultilor ca sa poata lua aceasta initiativa in mod confortabil si fara stress, cred ca difera de la un copil la altul, de la un parinte la altul si de la o familie la alta. La fel si metoda. Din cauza asta nici nu incerc sa va spun cum sa faceti, o sa va spun cum a fost la noi, poate va foloseste, insa nu e neaparat ca vi se si potriveste sau ca o sa functioneze.
 
Ca sa il familiarizez totusi cu camera lui, i-am pus un patut si acolo, unde dormea ziua. Eu cred ca a ajutat, in felul asta l-am obisnuit sa doarma si in camera respectiva si sa nu simta ca a fost "parasutat" intr-un pat si o camera straina.
 
Astazi a venit si patutul mult asteptat, am pregatit terenul inainte, i-am vorbit mult despre patul cel nou, mare si frumos pe care o sa il primeasca si ca cel vechi si mic i-l dam fratiorului cand se va naste. Sincer nu mi-a venit sa cred cat de bine a reactionat. Cand a vazt patul s-a urcat in el si nu mai vroia sa se dea jos. Zicea intr-una "Patul lui Vladut"apoi arata cu degetul la patut: "Ala a lui frate-tau".
 
Bineinteles ca am avut si o surpriza neplacuta: salteaua pe care am comandat-o a fost masurata gresit si era cu 10 cm mai scurta, asa ca mai asteptam inca vreo 2 saptamani salteaua. Patul a venit cu o saltea de vreo 7 cm din burete si vreau sa va spun ca Vladut seara a inceput sa planga ca vrea sa doarma in patul nou, asa ca i-am facut patul si l-am lasat sa doarma pe salteaua aia proasta, nu am vrut sa descurajez copilul.
 
In prima noapte am dormit cu el in camera pe jos, sa nu se simta chiar abandonat, dar cred ca si asta am facut-o tot pentru ca intr-un fel simteam ca il abandonez eu daca il las singur din prima noapte (el nu cred ca ar fi simtit).
 
Vladut nu inceteaza sa ma surprinda, aveam pregatita o strategie intrega de ademenire in patul nou, tot felul de metode pe care nici nu a trebuit sa le folosesc. De regula e foarte reticent la tot ce e nou, ii e frica de necunoscut, ma asteptam sa respinga patul multa vreme (nopti nedormite, plansete, crize si santaje emotionale), in niciun caz sa nu se mai dezlipeasca de el.
 
 
Sper doar ca nu a fost un singur episod cu final fericit, asteptam ca intreaga serie sa se termine cu bine :)
 
O sa revin peste cateva zile cu un episod 2, sa va mai povestesc cum au evoluat lucrurile. 
 
Am pus mai jos o imagine cu modelul de pat, sursa fotogafiei: marcoshop (mi s-a parut ca cei de la marcoshop au preturi decente si lucruri frumoase si au fost si seriosi, eu ii recomand)
 
 
 

luni, 7 aprilie 2014

Nasterea prin cezariana si rahianestezia/epidurala

O sa incep prin a spune ca nu ma consider mai putin curajoasa si nici nu consider ca experienta nasterii si a legaturii cu bebe a fost mai putin intensa decat la o nastere naturala.
 
Da, am nascut prin cezariana la recomandarea medicului ginecolog. Vladut a avut cordonul ombilical infasurat in jurul gatului si diagnostic de restrictie de crestere (sau suferinta fetala), inaltimea mea (152 cm), si trombofilia sunt doar o parte din factorii decizionali pe care i-a avut in vedere doamna doctor, asa ca am mers pe mana ei.
 
Nu mi-am dorit sa nasc intr-un anume fel, va spun sincer ca imi era teama de ambele variante, asa ca am hotarat sa nasc asa cum imi va fi recomandat de medic. Mi se pare foarte important sa ne pregatim psihic pentru ambele variante, chiar daca ne dorim sa  nastem doar natural, sau doar prin cezariana, pentru ca nu se stie niciodata...
 
In salon cu mine era o graviduta foarte speriata, plangea non stop pentru ca nu luase deloc in calcul posibilitatea de a face cezariana, ea a vrut sa nasca natural si din pacate a trebuit sa nasca prin cezariana, ii era foarte frica de cezariana, nu se simtea pregatita. Era pur si simplu terifiata.
 
Am intalnit si situatia inversa: o mamica programata pentru cezariana a nascut natural inainte de termenul programat, cand a ajuns la spital nici macar anestezie epidurala nu au putut sa ii faca pentru ca deja era prea dilatata.
 
Prin urmare, indiferent de ce va doriti, trebuie sa va pregatiti psihic pentru ambele variante.
 
Nu a fost nimic traumatizant la anestezia in coloana, nu a durut mai mult decat o injectie normala, doar ca nu trebuie sa te misti deloc, iar daca ai burtica mai mare, pozitia poate fi incomoda. Este putin dificil sa nu te misti deloc in momentul intepaturii, deoarece, fiind la spate nu vezi exact momentul cand te inteapa.
 
La un moment dat anestezista mi-a spus ca o sa simt ca ma "calca trenul", cand doctorita il va scoate pe bebe, nu am simtit nimic, bebe a fost scos in mai putin de 10 minute, nu ma asteptam sa il aud plangand asa repede, a fost un moment emotionant: dragoste, bucurie, usurare, parca mi s-a pluat o piatra de pe inima, putea sa mi se intample orice, nu ma mai gandeam decat la faptul ca el e bine. Lacrimile au inceput sa-mi curga singure cand l-am auzit, a fost cel mai frumos moment din viata mea (desi eram pe masa de operatie cu matele la vedere...).
 
Mi l-au aratat pe loc, era roz si frumos (ma asteptam sa fie urat si zbarcit), sau poate il vedeam eu frumos, arata sanatos. I-au lipit obrajorul de obrazul meu si tin minte ca incercam sa imi opresc lacrimile de frica sa nu il contaminez cu ce stiu eu ce. Am fost coplesita de emotie si singurul lucru pe care l-am putut spune a fost: "Arata bine."
 
Mai tarziu ma tot intrebam: "Cine naiba spune arata bine in momentul in care isi vede pentru prima data copilul", mi se parea o replica asa rece si impersonala. Ei bine, am spus-o eu. Nu avea sens sa imi bat capul cu asta.
 
Din pacate la alaptat nu mi l-au adus decat dimineata (eu am nascut la ora 23:45), desi am insistat de mai multe ori, apoi mi s-a explicat ca l-au pus la incubator in noaptea respectiva datorita greutatii mici. Laptele mi-a venit cam la 3 zile dupa operatie.
 
 M-au mutat in camera cu bebe si alte 2 mamici si puii lor.
 
Am facut rahianestezie fara cateter, iar calmante mi s-au administrat o singura data, de aceea mi-a fost destul de greu la inceput (doare destul de tare fara calmante), dar cu cat te misti mai mult cu atat e mai usor, doare mai putin. Doctorita le-a spus clar asistentelor sa imi puna calmante in perfuzie din 30 in 30 de minute, iar eu am fluturat degeaba mana incercand sa le atrag atentia.
 
La fel s-a intamplat si cu saculetul cu nisip care trebuia pus pe burta, nu l-am vazut nici pana in ziua de azi, iar cu calmantele am plecat inapoi acasa pentru ca nu mi le-a facut nimeni desi le aveam asezate la vedere pe noptiera. Tanti care ne facea toaleta zilnica vorbea foarte urat si nu curata bine operatia daca nu ii dadeai bani.
 
Daca va intrebati despre ce spital e vorba, ei bine, vorbim de Spitalul Universitar Bucuresti, camerele au fost curate, la fel si asternuturile, singurul lucru care nu mi-a placut a fost atitudinea asistentelor.

Durerile post operatorii au tinut cam 5 zile apoi totul a fost ca inainte, pentru dureri m-au ajutat braurile elastice din piata (10 -15 lei bucata), l-am ridicat pe bebe fara problem, inca din prima zi si nu am avut complicatii.

Asadar, nasterea prin cezariana nu este traumatizanta, nu aveti de ce sa va speriati, trebuie doar sa stiti la ce sa va asteptati.

joi, 3 aprilie 2014

Amsterdamul in culorile toamnei

Tanjesc dupa o vacanta in doi, sau macar o escapada de weekend. Au trecut mai bine de 2 ani de la ultima si simt ca avem mre nevoie de asta(si eu si sotul meu): timp impreuna, doar noi doi. Oare mai stim ce sa facem cu el?
 
Visele mele de a servi hanabiramochi (desert imperial japonez: aluat din orez, umplut cu pasta de fasole rosie si invelit in floare de cires) la un picknic perfect, sub ciresii infloriti au fost detronate de ideea unui weekend banal cu mic dejun copios, o dimineata lenesa si o noapte nebuna in oras.
 
Chiar daca primavara pare mai frumoasa in Japonia, indraznesc sa visez si Amsterdamul in culori de toamna, asezonat cu putina nebunie.
 
Desi timpul a trecut, nu a reusit sa ma scuture de vise. Reveria va fi intotdeauna o parte din mine.
 
Puiul meu doarme acum, dar in curand se va trezi, oricat mi-ar fi de greu, trebuie sa ating din nou pamantul cu picioarele. Tocmai s-a clatinat pamantul (la propriu), parca cineva a vrut sa sublinieze ca nu e usor sa il calci zi de zi. Asadar, inapoi cu picioarele pe pamantul care se clatina.
 
Merg sa ma consolez cu un ceai de iasomie si o masca de hidratare pentru fata, e randul vostru sa visati cu ochii deschisi. Citesc cu placere si visele altora :)
 
 
...                                                       sursa fotografiei                                                      ...

miercuri, 2 aprilie 2014

A venit primavara si odata cu ea: raceala

Pomii au inflorit, soarele s-a trezit, odata cu el au rasarit in parcuri si copiii, ca ciupercile dupa ploaie si cum vremea e schimbatoare, a fost suficienta o zbenguiala fara geaca pentru ca virusul sa se instaleze comod in nasucul lui Vladut. Mediu prietenos pentru virusei, nasucul a inceput sa ii curga seara si au inceput si noptile nedormite, uitasem cum e....
 
Am petrecut 2 nopti albe, eu am ragusit de la atata cantat O brad frumos, Cand afara s-a-noptat si Mos Craciun cu plete dalbe si mi-e teama ca Vladut o sa isi strambe dintii de la atata supt body-uri. Toata noaptea le suge si le mesteca de nervi ca nu poate dormi. Il supara nasucul. Astazi dupa-masa vad ca a dormit 3 ore fara sa se trezeasca si nu i-a mai curs nasucul. Febra nu a facut, a avut un 37,6 in fundulet, dar m-am hotarat sa nu il indop de medicamente fara sens.
 
Cum tratam noi racelile?
 
1. Mult suc de portocale
Indiferent daca suntem raciti sau nu, bem zilnic sucul a minim 2 portocale, de cand facem asta racim mai rar. Nu sunt pro suplimente alimentare (de exemplu vitamine), asa ca incerc sa ii aduc aportul de vitamine de care are nevoie intr-un mod cat mai natural. La fel, ceapa si usturoiul nu lipsesc din papa in nicio zi.
 
2. Colargol
Niste picaturi pentru nas foarte bune, care se prepara in farmacii, pediatra ni l-a prescris la fiecare raceala, acum suntem mari si nu mai alergam la doctor la primul muc. Daca nu e o raceala severa, in 3 zile ii trece de tot nasul (impreuna cu tusea si stranuturile provocate de mucozitati), doar cu colargol (cate o picatura in fiecare nara, dupa ce a fost aspirat in prealabil cu batista bebelusului, de 3 ori pe zi). Nu lasati nasucul lui bebe sa curga prea multe zile pentru ca mucozitatile pot ajunge in plamani, provocand bronsiolita. (Noi am patit-o anul trecut, nu i-am dat nimic pentru ca nu avea alte simptome in afara de nasuc).
 
3. Aerosoli
Daca nasul e infundat dar nu ies mucii, ii fac aerosoli cu ser fiziologic (adrenalina doar la recomandarea pediatrului) si i se inmoaie imediat, apoi ii aspir cu batista bebelusului si pun colargol.
 
4. Nurofen sau Panadol pentru copii
De regula nu ii dau deloc daca nu face febra, insa daca trec 3-5 zile si simptomele de raceala nu se amelioreaza ii dau si  Nurofen sau Panadol maxim 5 zile.
 
5. Mult oxigen, dragoste si bibileala
In perioada cat e racit nu il tin in casa decat daca nu permit conditiile meteo sa il trimit la plimbare. Am observant ca aerul curat ii face foarte bine si cand e racit, de aceea am grija mereu sa aerisesc si seara si dimineata toata casa.
 
6. Odihna si somn
Cand e bolnavior Vladut doarme mai mult ziua, nu il trezesc niciodata, chiar daca ratam o masa, cand se trezeste constat ca (in cazul lui) somnul a facut cat 3 mese :)
 
Deja nu ne mai curge nasucul, nu mai tusim sau stranutam, se vede clar o ameliorare, se pare ca de data asta scapam ieftin, fara emotii, doar cu cateva nopti nedormite si mult cantat.