Pagini

sâmbătă, 12 iulie 2014

Transparenta ma omoara

Nu vorbesc despre transparenta in gestionarea fondurilor publice (care ar fi benefica odata ce ar exista), e vorba de transparenta mea, de felul in care mi se inrosesc pana si varful urechilor atunci cand sunt stanjenita, sau felul in care sprancenele mi se arcuiesc fara sa bag de seama atunci cand ceva imi displace, de felul in care imi dau parul dupa ureche atunci cand ma simt stinghera, de tonalitatea vocii sau expresia ochilor, de toate lucruile care ma dau de gol cand incerc sa ma ascund.
Sunt o carte deschisa pentru cei ce stiu sa citeasca, pana si Vlad imi simte si interpreteaza corect starile. De multe ori chiar incearca sa profite de asta si are doar 2 ani si 4 luni. Priceperea imi lipseste cu desavarsire cand vine vorba de mintit, lucru de-a dreptul enervant, mai ales ca o minciuna mica si inocenta te poate salva oricand dintr-o situatie critica.

Evit raspunsurile la intrebari capcana precum: "Imi sta bine cu palaria asta?" sau "Iti place rochia mea cea noua?" "Nu-i asa ca iubitul meu e extraordinar?". Astfel de intrebari nu au decat un singur  raspuns dezirabil: confirmarea. De regula schimb politicos subiectul sau raspund ceva neutru de genul "Tie trebuie sa iti placa" sau "Daca te face fericita, atunci e perfect".

Si mai e ceva, sentimentul acela ca cineva te priveste goala, desi tu esti imbracata cu pantaloni de schii si geaca groasa, il stiti? Ei bine, mi-as dori sa fiu impenetrabila, sa las sa se vada doar atat cat vreau eu, atat cat sa ma simt confortabil, restul sa pot pastra pentru mine.
Cum de mi-a venit in minte subiectul asta? Habar nu am, pur si simplu mi-au luat-o gandurile la sanatoasa si eu repede dupa ele.
Cu timpul am invatat sa citesc oameni, nu e nevoie decat de putina atentie. Fiecare are povestea lui, capitole triste si vesele deopotriva, cu bune si rele, urcusuri si coborasuri. Pe scurt, fiecare are viata lui. Toate povestile sunt frumoase, toate merita ascultate. Deschideti-va urechile, s-ar putea sa va placa.

sâmbătă, 5 iulie 2014

Erin Brockovich - un film mereu actual

Putine sunt cartile pe care imi place sa le recitesc si filmele pe care sa le revad. Odata dezvaluit misterul nu reusesc sa gasesc savoarea povestii. Cu toate astea, zilele trecute am revazut pentru a patra oara Erin Brockovich si mi se pare ca nu isi pierde din frumusete sau intensitate ori de cate ori m-as uita la el. Un film care este si va fi mereu actual. 

Eroina principala are o putere psihica de neimaginat iar filmul se remarca prin intensitatea trairilor, e un film pe care il traiesti, nu il vezi. Mi se parea foarte real si de curand am aflat ca se bazeaza pe o poveste adevarata. 

Nu e neaparat preferatul meu, insa filmul asta are ceva care ma face sa pot sa il revad oricand cu placere. In poza este adevarata Erin Brockovich (in film a fost folosit pana si numele real de fata al lui Erin). 

Daca nu l-ati vazut pana acum, eu vi-l recomand cu caldura. E un film potrivit pentru o seara linistita.

joi, 3 iulie 2014

Noile generatii, motiv de dezamagire?

In ultimul timp aud tot mai des critici aduse noilor generatii cum ca nu sunt suficient de pregatiti, iau scoala in ras, nu sunt responsabili sau respectuosi.

Eu nu cred neaparat ca nu sunt la fel de bine pregatiti, ci cred ca societatea e in continua schimbare si pur si simplu sunt diferiti, generatiile nu suporta comparatii pentru ca si contextul social este diferit, inclusiv nevoile ce trebuie satisfacute sunt altele. 

Din contra, daca ar fi sa compar, copiii de azi mi se par mai destepti si mai capabili, probabil din cauza accesului facil la informatie. Ei au un potential imens si depinde de noi sa le dezvoltam acest potential. 

Cred ca si noi gresim undeva: nu avem incredere suficienta in copiii nostri, in aceste noi generatii si ca o consecinta a lipsei de incredere tot noi nu ridicam stacheta suficient, nu reusim sa ii motivam si nu ii ajutam sa isi depaseasca propriile limite, nu reusim sa ii facem sa creada in fortele proprii. Asa ca eu zic sa nu mai cautam buba la noile generatii ci poate la cele vechi, poate s-a pierdut modul eficient, traditional de educatie (si aici nu ma refer la bataie), poate conceptul de parenting nu a fost gresit inteles si poate prea multi parinti au incercat sa fie prietenii copiilor lor, cand acestia au nevoie de parinti mai presus de toate. E adevarat ca nici sistemul de invatamant nu mai este ce a fost odata, in plus, cum sa invete copilul daca el a auzit, a vazut si stie ca simplul fapt ca esti bine pregatit pentru o profesie/meserie nu iti da siguranta unui loc de munca si unui trai decent (asta fiind contextul social actual).

Prea multi de poate si totusi poate asa trebuie sa fie, poate asta e mersul natural al lucrurilor, al omului, o alta etapa a dezvoltarii noastre ca specie, pana la urma nu trebuie sa uitam ca cel mai eficient mod de a invata e din propriile greseli.