Pagini

luni, 7 aprilie 2014

Nasterea prin cezariana si rahianestezia/epidurala

O sa incep prin a spune ca nu ma consider mai putin curajoasa si nici nu consider ca experienta nasterii si a legaturii cu bebe a fost mai putin intensa decat la o nastere naturala.
 
Da, am nascut prin cezariana la recomandarea medicului ginecolog. Vladut a avut cordonul ombilical infasurat in jurul gatului si diagnostic de restrictie de crestere (sau suferinta fetala), inaltimea mea (152 cm), si trombofilia sunt doar o parte din factorii decizionali pe care i-a avut in vedere doamna doctor, asa ca am mers pe mana ei.
 
Nu mi-am dorit sa nasc intr-un anume fel, va spun sincer ca imi era teama de ambele variante, asa ca am hotarat sa nasc asa cum imi va fi recomandat de medic. Mi se pare foarte important sa ne pregatim psihic pentru ambele variante, chiar daca ne dorim sa  nastem doar natural, sau doar prin cezariana, pentru ca nu se stie niciodata...
 
In salon cu mine era o graviduta foarte speriata, plangea non stop pentru ca nu luase deloc in calcul posibilitatea de a face cezariana, ea a vrut sa nasca natural si din pacate a trebuit sa nasca prin cezariana, ii era foarte frica de cezariana, nu se simtea pregatita. Era pur si simplu terifiata.
 
Am intalnit si situatia inversa: o mamica programata pentru cezariana a nascut natural inainte de termenul programat, cand a ajuns la spital nici macar anestezie epidurala nu au putut sa ii faca pentru ca deja era prea dilatata.
 
Prin urmare, indiferent de ce va doriti, trebuie sa va pregatiti psihic pentru ambele variante.
 
Nu a fost nimic traumatizant la anestezia in coloana, nu a durut mai mult decat o injectie normala, doar ca nu trebuie sa te misti deloc, iar daca ai burtica mai mare, pozitia poate fi incomoda. Este putin dificil sa nu te misti deloc in momentul intepaturii, deoarece, fiind la spate nu vezi exact momentul cand te inteapa.
 
La un moment dat anestezista mi-a spus ca o sa simt ca ma "calca trenul", cand doctorita il va scoate pe bebe, nu am simtit nimic, bebe a fost scos in mai putin de 10 minute, nu ma asteptam sa il aud plangand asa repede, a fost un moment emotionant: dragoste, bucurie, usurare, parca mi s-a pluat o piatra de pe inima, putea sa mi se intample orice, nu ma mai gandeam decat la faptul ca el e bine. Lacrimile au inceput sa-mi curga singure cand l-am auzit, a fost cel mai frumos moment din viata mea (desi eram pe masa de operatie cu matele la vedere...).
 
Mi l-au aratat pe loc, era roz si frumos (ma asteptam sa fie urat si zbarcit), sau poate il vedeam eu frumos, arata sanatos. I-au lipit obrajorul de obrazul meu si tin minte ca incercam sa imi opresc lacrimile de frica sa nu il contaminez cu ce stiu eu ce. Am fost coplesita de emotie si singurul lucru pe care l-am putut spune a fost: "Arata bine."
 
Mai tarziu ma tot intrebam: "Cine naiba spune arata bine in momentul in care isi vede pentru prima data copilul", mi se parea o replica asa rece si impersonala. Ei bine, am spus-o eu. Nu avea sens sa imi bat capul cu asta.
 
Din pacate la alaptat nu mi l-au adus decat dimineata (eu am nascut la ora 23:45), desi am insistat de mai multe ori, apoi mi s-a explicat ca l-au pus la incubator in noaptea respectiva datorita greutatii mici. Laptele mi-a venit cam la 3 zile dupa operatie.
 
 M-au mutat in camera cu bebe si alte 2 mamici si puii lor.
 
Am facut rahianestezie fara cateter, iar calmante mi s-au administrat o singura data, de aceea mi-a fost destul de greu la inceput (doare destul de tare fara calmante), dar cu cat te misti mai mult cu atat e mai usor, doare mai putin. Doctorita le-a spus clar asistentelor sa imi puna calmante in perfuzie din 30 in 30 de minute, iar eu am fluturat degeaba mana incercand sa le atrag atentia.
 
La fel s-a intamplat si cu saculetul cu nisip care trebuia pus pe burta, nu l-am vazut nici pana in ziua de azi, iar cu calmantele am plecat inapoi acasa pentru ca nu mi le-a facut nimeni desi le aveam asezate la vedere pe noptiera. Tanti care ne facea toaleta zilnica vorbea foarte urat si nu curata bine operatia daca nu ii dadeai bani.
 
Daca va intrebati despre ce spital e vorba, ei bine, vorbim de Spitalul Universitar Bucuresti, camerele au fost curate, la fel si asternuturile, singurul lucru care nu mi-a placut a fost atitudinea asistentelor.

Durerile post operatorii au tinut cam 5 zile apoi totul a fost ca inainte, pentru dureri m-au ajutat braurile elastice din piata (10 -15 lei bucata), l-am ridicat pe bebe fara problem, inca din prima zi si nu am avut complicatii.

Asadar, nasterea prin cezariana nu este traumatizanta, nu aveti de ce sa va speriati, trebuie doar sa stiti la ce sa va asteptati.

Un comentariu:

  1. Ai mare dreptate cu pregatirea psihica pentru ambele variante si cred ca doctorii ar trebui sa le spuna gravidelor ca nasterea se poate produce in ambele moduri, la fel de frumos si de plin de emotie. Si eu am nascut prin cezariana din motive medicale, a fost dureros in primele zile, dar apoi treptat m-am refacut. Iar bebelusul are acel efect magic de a ne face sa uitam tot ce a fost greu. :)

    RăspundețiȘtergere